Marcel, primul baiat de cartier cu blog

Doua trenuri se intalneau.. nu aveau nimic in comun decat gara in care au poposit. Amandoua venite dupa un drum lung si obositor.. se priveau.
Primul, un marfar prafuit il admira pe cel de`al doilea, un rapid transportator de oameni. Primul il invidia pe celalalt.. " - De ce eu ma chinui cu lemne si carbuni .. si el e printre oameni ?! vreau si eu printre oameni. Cu ce e el mai bun ca mine ?".
Asa micutul marfar si`a gasit scop in viata, fiind pe urmele celuilalt tren, incerca sa ii semene cat mai mult .. chiar sa il si depaseasca.. doar ca primii 5 - 6 ani a stat in umbra lui.. cand descoperea o gara noua afla ca defapt aceasta fusese de mult descoperita de celalalt tren .. si nimic nu putea sa faca, sa iasa cumva in atentia lumii.. sa impresioneze transportorul.
Pana intr o zi cand marfarul nostru si a creat un imperiu de minciuni incat aparent reusise. Se mintea cu atata pasiune, atat de mult timp incat credea ca e mai bun .. atat de multa pasiune incat si cei din jur incepeau sa creada.. si acum el era in lumea larga, printre oameni. Celalalt tren acum s a retras in liniste.. nu mai considera benefica aceasta intrecere, vrea doar sa si depaseasca propriile limite .. nicidecum pe altii..
Dar ai tu grija micut marfar .. inca ai vagoanele gaurite de aschii de lemn, zambetul locomotivei patat de carbune si rotile .. ei bine.. rotile "scartie" mai rau ca niciodata. Ai grija.. micut marfar.. ca mergi pe o gheatza subtire.. si crede`ma .. nu e nimic mai terifiant ca sunetul de gheata crapandu-se.

Pentru totdeauna, durata care nu are inceput si nici sfarsit.. as putea spune asta din instinct fara sa ma gandesc .. dar defapt daca privesc atent la zecile de exemple din viata mea si miliardele de exemple din lume.. vesnicia e o unitate de masura a timpului, inegala, nedeterminata si prost definita.
Prima vesnicie pe care am trait-o cu o familie formata din colegi de hobby (ce expresie urata) a fost cea mai fragila. Dar defapt asa e.. prima oara dai in gropi de dracii te ia. Am depus juramant ciocnind pahare si golind sticle .. "pentru vesnicie" ziceam .. "nimeni nu o sa ne separe, in disperare de afirmare".. am fost imbatabili, imuni si invincibili. Mai tarziu am devenit lacomi, fiecare cat mai mult si nu a mai ramas nimic .. iar vesnicia pentru care ciocnisem nu a durat nici macar un an.
Mai tarziu am mai trecut prin cateva vesnicii .. in unele am crezut mai mult, in unele mai putin si deloc in cele care ma bucurau cel mai mult.
Acum vesnicia mi se pare firava.. mi se pare o garantie fara valoare, pe care o lasam din obisnuinta, din dorinta de a convinge sau pur si simplu fara sa ne dam seama.
Nu vreau sa aud ca o sa fie mereu ca azi, nu cred decat in vorbele mele .. (nesimtit, nu ?)
Intr-un final am dat valoare vesniciei mele.. mi am tatuat pe umar "Singur dar nu pustiu, pierdut in ganduri nu in spatiu."

E bine stiut ca lucrurile evolueaza, e in natura lor..
De la Darwin pana la Bill Gates lucrurile au tot evoluat, chiar daca e vorba de omul din maimuta sau de hdd`urile de 1 terra din floppy`urile de 1.44 !
Evolutia e fireasca, avem nevoie de evolutie si nu ne putem impotrivi evolutiei.
Doar ca eu, om normal, de moda veche.. simt deseori nevoia sa intorc timpul si sa mai retraiesc macar cateva ore din ce a fost.
Am incercat sa tin pasul cu noile tendinte, cu noile gandiri.. nu m am zbatut foarte mult pentru ca nu ma reprezinta si nu pot face asta, dar trebuie sa recunosc ca am incercat.. ma inspaimanta "ce a fost, a fost si nu o sa mai fie niciodata" si nu ma pot desprinde. E rau ca se tot repeta, acelasi film.. alti actori, doar eu in prim plan conduc mascarada.
Mai stiu cativa ca mine, fiecare cu filmul lui, ii zaresc prin metrouri, prin oras.. pe cativa ii si cunosc, noi nu ne incadram in niciun peisaj. Muzica la maxim in casti, privind fix intr un punct .. resemnati si deprimati.
Nu ne putem arunca amintirile. Dar nici nu putem trai in ele. Sunt cateva lucruri la care am renuntat in seara asta, am sa ma urasc cu siguranta maine dimineatza..

NOSTALGÍE, nostalgii, s.f. Sentiment de tristeţe, de melancolie provocat de dorinţa de a revedea un loc iubit, o persoană apropiată sau de a retrăi un episod din trecut. ♦ Dorinţă (plină de regrete) pentru ceva greu de realizat. – Din fr. nostalgie.