Marcel, primul baiat de cartier cu blog

Sunt de parere ca orice om de succes trebuie sa si inceapa discursul care ii confirma izbanda cu multumiri.
Evident ca orice lista de apreciere e lunga sau stufoasa si daca nu e .. inseamna ca omiti ceva .. voit sau nu.
Acesta nu este un discurs pentru ca inca nu sunt de succes si nici macar pe drumul succesului, doar simt nevoia sa trimit cateva multumiri, ptr ca destinatarii acestori elogii sa fie siguri ca le apreciez valoarea si ca le respect prezenta.
Ordinea este aleatorie..

Cursorul asteapta degetele sa loveasca taste.. (grea misiune)

Marcel ar vrea sa multumeasca lui insusi ca va suporta. Multumesc pentru felul in care m am educat, multumesc ca inca nu sunt perfect si am la ce sa mai lucrez, multumesc pentru parerile minunate despre tot ce ma inconjoara, pareri pe care le astern aici si sunt apreciate de putini oameni la adevarata valoare, multumesc pentru ca dau senzatia oamenilor ca sunt superior si nu vor sa comenteze ce se scrie aici de frica sa nu zica ceva stupid, multumesc ca am reusit sa atrag oameni de toate felurile care sa ma indemne sa scriu in continuare, multumesc ca am reusit sa atrag atentia domnului nu stiu cum de la nu stiu ce editura care m a pus pe ganduri cand mi a zis ca daca scriu o carte el o publica.
Cea mai mare multumire pe care o pot adresa altei fiinte in afara de mine.. este timpul petrecut impreuna. Valorifici asta ?

Am purtat recent o discutie cu trei distinsi domni. Toti trei in varsta, cu niste cv`uri impresionante, de dimensiunile unui cearceaf, functii inalte cel putin cat intercontinentalul, bogate experiente din toate domeniile si barbi lungi, stofoase si carunte
Pe langa dezbaterile obisnuite dintre barbati.. care este cea mai buna bere, cum sa intelegi o femeie si frumusetile vietii, am mai avut una cel putin la fel de interesanta.
Trebuie sa mi recunosc dezavantajul, nu stiam nici o zecime din ce stiau colegii mei de tacla si unde mai pui faptul ca ei deja ajunsesera la propriile concluzii inainte ca subiectele sa fie aruncate in discutie. M am recunoscut infrant in momentul in care m am asezat la masa.. asta e.. cand nu poti, nu poti.. te recunosti invins si incerci sa inveti cat mai mult ca data viitoare sa ai o oarecare pretentie sau macar sa nu mai pierzi asa rusinos.. nu ?!
Revenind la discutia misterioasa.. cei trei colegi de aventura verbala erau pusi de acord asupra ideii ca adevarata fata a omului e dimineata si doar dimineata. Primele ganduri atunci cand deschizi ochii sunt cele mai pure.. iar cu timpul.. inaintand spre pranz le vei pata usor usor cu influentele lumii inconjuratoare. Primele ganduri, primele idei sau altfel pus .. "tu cel dinainte".
N am vrut sa accept asta, ptr ca in varianta mea, imaginea de dimineata e doar ceva brut, nefinisat si urat.. care se prelucreaza de`a lungul zilei si seara am un diamant de toate frumusetea care noaptea, in intuneric, lumineaza idei si calauzeste cuvinte.
Concluzia este simpla.. cei trei indivizi.. mos Trecut, mos Prezent si mos Viitor ascund lucruri mult mai complexe decat puteam eu sa percep.
In rest.. cea mai buna bere este cea pe care o prefera fiecare, cu femeia nu o s o scoti niciodata la capat iar frumusetile vietii sunt peste tot, mereu.. trebuie doar sa ai timp de ele.

1.
a. Am tot intalnit oameni lipsiti de caracter, oameni slabi, care iti transmiteau sentimente de sila, dar am intalnit si oameni cu un caracter atat de puternic care iti transmiteau o bucata din gandirea lor. Cei aflati in prima categorie tin cont doar de cum bate vantul, sunt imprevizibili si o pot apuca in orice directie, ceilalti au teorii stufoase dupa care se ghideaza mai toata viata lor si un singur drum fix.
Avem morile de vant si stalpii de telegraf.
b. Indraznesc sa mai creez o categorie, cel putin in teorie. Stalpi de telegraf care isi vad propriul drum, tin firele intinse si baza bine infipta in pamant, dar totusi la un vant puternic se clatina, nu`si schimba drumul si nici locul unde sunt infipti in pamant ci doar unghiul viziunii, o data sau de mai multe ori.

2.
a. Cred ca din momentul in care ne nastem creerul este plin. Iar asimilarea oricarui lucru nou se va face contra costul stergerii unui lucru vechi.
b. Compar creerul cu un autobuz. Este mereu plin, pleaca pe traseu, pentru orice calator pe care il vei urca, esti obligat sa dai unul jos. Ar fi usor daca am putea alege si n ar mai fi totul atat de aleatoriu. Vezi calatorul in statie, dar nu stii daca il iei sau nu .. si nu stii ce calator ai platit in schimbul lui.

1a este irefutabil.
1b este adevarat doar daca 2a este adevarat.
2b explica 2a.

Am elaborat aceasta teorie acum 2 ani cand privind in autobuz am observat ca am pierdut un calator.. acesta se asigura ca legatura dintre pix si foaie cand este facuta sa nu fie intrerupta decat atunci cand pixul sau foaia cedeaza. Pixul ramane fara mina, foaie se termina.Nu stiu exact ce alt calator am luat in schimbul lui, nu ma pot pronunta acum daca schimbul a fost benefic sau nu. Cert e ca vantul puternic mi a schimbat unghiul din care vedeam lucrurile, nu o data ci de mai multe ori.

Acum trei sau patru ani am purtat o discutie despre suflete-pereche. Eram de parere ca nu exista. Nu exista suflete-pereche. Acestea se formeaza in timp prin dragoste, intelegere si toleranta. Acum cred ca in procesul de fabricare al fiecarei tigarete ii este menit un bat de chibrit. Evident ca din multiplele probleme, exista posibilitatea ca el si ea sa nu se intalneasca niciodata. Tigareta poate sa aibe parte de o bricheta si chibritul de un trabuc (homosexualism) sau ea cu aragazul el cu o bucata de foaie (inselaciune). Nu pot sa ma abtin cand ma gandesc cate astfel suflete-pereche am distrus. Chiar acum 5 minute am irosit un bat de chibrit pe doua caiete care trebuiau sa ajunga pe blog. (Aberatie post-geniu)

Acest articol este pentru Madalina, cu mesajul urmator : Avand in vedere ca esti cel putin la fel de desteapta ca si mine, nu cred ca putem co`exista, nu vreau sa te mai vad niciodata.