Marcel, primul baiat de cartier cu blog

Pentru totdeauna, durata care nu are inceput si nici sfarsit.. as putea spune asta din instinct fara sa ma gandesc .. dar defapt daca privesc atent la zecile de exemple din viata mea si miliardele de exemple din lume.. vesnicia e o unitate de masura a timpului, inegala, nedeterminata si prost definita.
Prima vesnicie pe care am trait-o cu o familie formata din colegi de hobby (ce expresie urata) a fost cea mai fragila. Dar defapt asa e.. prima oara dai in gropi de dracii te ia. Am depus juramant ciocnind pahare si golind sticle .. "pentru vesnicie" ziceam .. "nimeni nu o sa ne separe, in disperare de afirmare".. am fost imbatabili, imuni si invincibili. Mai tarziu am devenit lacomi, fiecare cat mai mult si nu a mai ramas nimic .. iar vesnicia pentru care ciocnisem nu a durat nici macar un an.
Mai tarziu am mai trecut prin cateva vesnicii .. in unele am crezut mai mult, in unele mai putin si deloc in cele care ma bucurau cel mai mult.
Acum vesnicia mi se pare firava.. mi se pare o garantie fara valoare, pe care o lasam din obisnuinta, din dorinta de a convinge sau pur si simplu fara sa ne dam seama.
Nu vreau sa aud ca o sa fie mereu ca azi, nu cred decat in vorbele mele .. (nesimtit, nu ?)
Intr-un final am dat valoare vesniciei mele.. mi am tatuat pe umar "Singur dar nu pustiu, pierdut in ganduri nu in spatiu."