Marcel, primul baiat de cartier cu blog

Stiu povestea unui om batran.
Acum 40 de ani a contractat o boala care avea sa`i schimbe radical intreaga viata. Fiind in floarea varstei, de`abia trecut de adolescenta, a observat el in diferite cazuri ca miezul (de orice fel) e intotdeauna cel mai castigat. Grea boala. Grea pentru el, grea pentru cei din jur, grea pentru toti samburii din lume si pentru toti ceilalti care ii erau pulpa si coaja.
Atunci cand calci oameni in picioare nu te mai intrebi "de ce ramai singur ?". Ci doar accepti situatia, te resemnezi si incerci sa imbunatatesti situatia.
I au placut luminile si le a dorit intotdeauna atintite asupra lui. Asta da boala !
Genul de om care, dupa spusele lui, decat zece ani cioara prefera sa fie un an vultur. Asa se punea el in mijlocul furtunii si zambea larg la cer, doar ca sa fie rugat sa intre in casa, ar fi incercat cu o scobitoare sa schimbe cursul unui rau doar ca sa opreasca in loc cativa trecatori, si ar fi luat camasa pe dos doar ca sa mire lumea pe strada si sa fie privit in tramvai.
Nu l interesau parerile altora, spunea ca "il injura ei pe Dzeu, d apai pe mine, un prost".
Viata lui a fost un spectacol complet, el un actor iar tot ce`l inconjura o scena. A avut de toate. Acum la batranete isi aminteste de tot si`mi povesteste si radem impreuna de parca am fi de o varsta.
Este bunicul meu si ma tem sa nu`i seman.
Mereu ma face sa ma intreb ... oare sunt atat de diferit pentru ca nu am putut sa fiu normal sau pentru ca nu mi s a ivit ocazia ? E ca si cum toata lumea ar avea pantofi albastri iar tu nu ai putut sa ti iei pentru ca nu aveau numarul tau, iar acum urasti culoarea, pantofii si oamenii ce`i poarta.

Spusele sale le`am tradus in "nu conteaza cat traim ci doar cum o facem", iar farmecul povestilor pe care mi le mai spune am sa`l transmit mai departe. Cu siguranta ca asa oameni nu se mai fabrica.