Marcel, primul baiat de cartier cu blog

Nu sunt prea stralucit atunci cand trebuie sa mi iau la revedere, dar totusi preiau de fiecare data initiativa desi nu mereu pot accepta instrainarea. E normal .. nimic nu dureaza o vesnicie.. nu ?
Deja s au strans prea multe despartiri, dar stiu ca prieteniile bune sunt puternice si oricat de mare ar fi distanta sau cat de opuse vor fi drumurile se va gasi mereu o oportunitate de reintalnire.
Duminica seara am avut o mare surpriza.
Desi a trecut ceva timp de cand nu ne am mai intersectat drumurile, ne am purtat ca si cum nu s ar fi intamplat nimic, ca si cum nu ne ar fi lipsit compania celuilalt, dar totusi se observa de la distanta multumirea reunirii.
Mi am regasit simtul umorului duminica seara. Pe un drum lung care ducea inspre casa, pe un vant pe care-l simteam in coaste, pe un bulevard necirculat la acea ora. Acum stiu ca nu ma mai poate opri nimic.
A inceput ca o duminica plictisitoare si a continuat ca cea mai grea seara din viata mea.. dar s a terminat in cel mai frumos mod posibil.
Acum ma gandesc ca nu am avut nimic de pierdut niciodata, pentru ca atat timp cat pot sta in picioare voi gasi un mod de a ma putea privi in oglinda.. zambind.
Si ma mai gandesc la ceva.. ar fi meritat si un plaman doar ca sa petrecem mai mult timp impreuna, l as scoate acum cu propriile maini si l as incinera turnand benzina pe el.. doar pentru mai mult timp in care sa ne aducem aminte de copilarie.
Greseala mea.. dar e timp .. mereu o sa fie, niciodata nu e prea tarziu.. ne vedem la anu`.

Pentru Alex. Bafta multa.

August.. asta este luna mea de concediu, luna mea de hoinarit, de recuperat tot ce am neglijat. Ma reintorc la scoala.. scoala vietii, iar acesta este ultimul post. E momentul sa zambesc increzator cum n am mai facut o de mult, sa ma despart de tot si sa o iau de la capat.
Marcel s a intors in cartier.