Marcel, primul baiat de cartier cu blog

Am lasat`o pe una pentru alta.
Unii au zis ca dau vrabia din mana pentru cioara de pe gard, altii ca e normal.. sunt curios si imi urmaresc impulsurile. Ca deobicei eu am alta parere. Nu`mi plac lucrurile noi sau schimbarile radicale in viata mea personala, dar sunt momente in care ma gasesc de prea mult timp in acelasi loc si imi rasare dorinta de a dezamagi pe cineva.. de a imi face bagajul si a pleca, doar pentru ideea plecarii, de amorul artei sau de dragul dramei.
Asa ca am plecat.. cu un buzunar ticsit, ceva haine, ganduri bune de la parinti, dorul de casa si zambetul pe buze. Drumul trebuie sa recunosc parea promitator, sus intre nori e locul potrivit pentru un visator alimentat cu vodka smirnoff platita in euro.
Se spune ca sunt locuri mai civilizate decat Romania. Se poate.. am fost in cea mai vestita capitala europeana care nu era nici mai buna, nici mai frumoasa si nici macar mai civilizata. Sunt doar aparente. Mai evoluata mi s a parut la probleme, probleme la care erau deja solutiile dar lipsea punerea in practica. E ca si cum s ar da pahare si sticle de apa tuturor .. nestiind ce sa faca mai departe, cei de aici ar sparge cumva sticla si tot ar bea apa.. cei de acolo pur si simplu ar privi`o ore in sir si ar muri de sete.
Mai adanc nu vreau sa merg. Nu merita subiectul dezvoltat nici macar pe blogul unui baiat de cartier.
Mi`am facut cumparaturile, am injurat locuitorii in limba materna, m am distrat si m am intors acasa.

Era sa uit.. am lasat speranta pentru fericire. Dar decat fericire fortata mai bine speranta desarta.

Mario, antreprenor stradal, viseaza sa faca bani din piatra seaca. Farmecul sau ii da o imensa putere de convingere, legenda spune ca acum cativa ani, a incercat sa`i vanda unui american podul constanta, pod situat intre cartierul 1mai si comuna chitila. Evident ca podul nu ii apartinea si nu avea nici un act asupra lui. Afacerea a cazut, iar americanul intors acasa, inspirat de Mario, a pornit o firma care se ocupa cu vanzarea pamantului de pe luna.

Doar pentru ca nu imi place sa mint si sa insel asta nu inseamna ca nu o fac sau ca nu ma pricep.

Ideea e simpla. Trebuie sa gasesti tinta si sa tragi.
Oamenii sunt naivi, dar nu cum erau inainte. Inainte erau doar creduli acum sunt creduli de meserie. Se cred maturi, nu mai cred in ce le spui tu, cred in ce le dicteaza instinctul, nu te mai considera pe tine puternic ca le dai in cap.. cred ca ei sunt maturi ca se lasa jefuiti. Iubesc maturitatea.. si ii multumesc zilnic bunului Dzeu pentru aceasta minune. In timp ce majoritatea intorc obrazul celalalt, cedeaza ei primii, lasandu`te pe tine sa vorbesti, nepunandu-se la mintea ta si uneori cand le mai si rasare putin tupeu incerc sa te insele cu gandul ca tu nu ai cum sa iti dai seama.

Naivitatea mileniului trei ii face de rasul targului.

Aplicarea e arta. In orice moment sa ai o iesire de urgenta asigurata, hraneste`i pe toti cu firimituri, nu i lasa sa moara de foame dar nici nu le umple burtile, pentru ca nu vor mai avea nevoie de tine, glume multe, reflectoarele sa fie pe tine dar atentia publicului deviata in alta parte, fa i sa creada ca sunt in control total in fiecare secunda, ca ei au puterea de decizie.. iar cand te plictisesti sau i ai secat de resurse aplica marele final, retrage`te izgonit. 
Cat mai multa drama, ca si cum n ai avut de ales, asa sa fie totul. Chiar daca s au prins ca au fost folositi sau nu.. fa i sa creada ca ei erau importanti si ei ti au intors spatele iar tu te ai conformat. Asa te vei putea intoarce oricand, in aceeasi pozitie.

In timp ce ei gandesc ca esti un nesemnificativ, tu sapi santuri, gropi si canioane pentru toata lumea. Nu o sa stie ce i a lovit.

Acum te intreb, Marcele .. cum e ? te mai crezi destept ?

Stiu povestea unui om batran.
Acum 40 de ani a contractat o boala care avea sa`i schimbe radical intreaga viata. Fiind in floarea varstei, de`abia trecut de adolescenta, a observat el in diferite cazuri ca miezul (de orice fel) e intotdeauna cel mai castigat. Grea boala. Grea pentru el, grea pentru cei din jur, grea pentru toti samburii din lume si pentru toti ceilalti care ii erau pulpa si coaja.
Atunci cand calci oameni in picioare nu te mai intrebi "de ce ramai singur ?". Ci doar accepti situatia, te resemnezi si incerci sa imbunatatesti situatia.
I au placut luminile si le a dorit intotdeauna atintite asupra lui. Asta da boala !
Genul de om care, dupa spusele lui, decat zece ani cioara prefera sa fie un an vultur. Asa se punea el in mijlocul furtunii si zambea larg la cer, doar ca sa fie rugat sa intre in casa, ar fi incercat cu o scobitoare sa schimbe cursul unui rau doar ca sa opreasca in loc cativa trecatori, si ar fi luat camasa pe dos doar ca sa mire lumea pe strada si sa fie privit in tramvai.
Nu l interesau parerile altora, spunea ca "il injura ei pe Dzeu, d apai pe mine, un prost".
Viata lui a fost un spectacol complet, el un actor iar tot ce`l inconjura o scena. A avut de toate. Acum la batranete isi aminteste de tot si`mi povesteste si radem impreuna de parca am fi de o varsta.
Este bunicul meu si ma tem sa nu`i seman.
Mereu ma face sa ma intreb ... oare sunt atat de diferit pentru ca nu am putut sa fiu normal sau pentru ca nu mi s a ivit ocazia ? E ca si cum toata lumea ar avea pantofi albastri iar tu nu ai putut sa ti iei pentru ca nu aveau numarul tau, iar acum urasti culoarea, pantofii si oamenii ce`i poarta.

Spusele sale le`am tradus in "nu conteaza cat traim ci doar cum o facem", iar farmecul povestilor pe care mi le mai spune am sa`l transmit mai departe. Cu siguranta ca asa oameni nu se mai fabrica.

Cum se defineste un barbat ?
La mine in familie nu devi barbat pana nu te inseli. Da.. noi n avem varsta majoratului care sa delimiteze trecerea, vreo proba maiastra de trecut sau nu stiu exact cati litri de bere cu tatii nostri. Noi trebuie doar sa ne inselam. Nu sa inselam, ca asta e prea usor.. ci sa ne inselam.
Vezi tu .. barbatii din familia mea, sunt urmariti de un blestem. Suntem blestemati sa avem intotdeauna dreptate. Te`ai putea intreba .. "dar ce e asa rau in asta ?". Nu functioneaza cum am vrea, cum am spera sau cum ai crede.
Nu o sa castig la loto niciodata doar pentru ca voi face o puternica afirmatie in sufragerie.
In anumite momente.. pur si simplu intervine un al saselea simt care imi arata deznodamantul. L ai putea numi instinct. Poate ca instinct este.. oricum, orice ar fi nu este o minune ci un blestem.
Ai idee cum e sa traiesti viata fara surprize ? Placute .. neplacute.
Ai idee cum e sa asculti vorbe si sa stii ca sunt minciuni, sa asculti promisiuni care stii ca nu se vor implini niciodata, sa privesti zambete de care doar tu stii ca sunt fortate, sau priviri calde trucate ?!
Ai idee cum e sa stii termenul de valabilitate al prieteniilor de orice fel ?! Sa stii cand o sa inceapa si cand o sa se sfarseasca totul .. sa stii de ce si de ce nu..
Crede`ma .. e complicat si dureros. Mai mult complicat si mult mai mult dureros.
La mine in familie nu esti cu adevarat barbat pana nu te inseli.
Si uite asa ne petrecem o parte din timpul liber, incercand sa ne intindem capcane de toate felurile.
Pana la urma.. nu e atat de grav.. e complicat.
Inchipuie`ti ca maine bucatarul o sa faca ciorba la pranz. Iar tu esti in piata cu 24 de ore inainte sa ia ciorba de pe foc, incercand sa ghicesti ce fel de ciorba o sa fie si cautand vanzatorii vinovati de aprovizionarea bucatarului ca sa ii strangi de gat.

Daca te duce capul te vei intreba .. si eu voi raspunde.. sa omori bucatarul nu e sufiecient, nu e complicat.

In alta ordine de idei.. nu ma asteptam la geamuri sparte nici prima si nici a doua oara.. Dar a doua oara.. speram .. nu ma asteptam, dar speram. Asta e .. e timp, pana la urma o sa ma insel si eu. Nu`i nimic .. stiu si de ce si de ce nu.. si nu ma deranjeaza.. doar ca.. e lasa.

Dificila intrebare cand mi se adreseaza.. cel putin eu sunt sincer .. cand o adresez nu prea ma intereseaza si nici nu sunt atent .. incerc doar sa fac conversatie si sa tin cealalta persoana ocupata cat timp imi asez eu lucrurile in cap. Sa zicem (teoretic) ca te intereseaza mai mult si nu esti la fel de nesimtit(a) ca mine.
Ce sa fac.. sunt angrenat intr o lupta asidua, evident cu mine insumi (cliseu). Sunt doua fronturi .. primul vrea o mare, mare reforma.. extirparea corzilor vocale pentru a nu mai vorbi si strivirea degetelor cu ciocanul pentru a nu mai scrie .. motto : "Oricum sunt toti surzi si orbi"
Al doilea front se gaseste in antiteza (intind coarda cu metafora asta, stiu) .. vrea neaparat sa imbunatateasca lucrurile, ducandu`le undeva in cealalta extrema, gandind pozitiv pentru intreaga natiune.. motto : "Cu o floare se face primavara"
Evident ca eu ca om normal sunt total nehotarat.. dar nu alternez ca toata lumea "cand imi vine" .. asa ca am mestesugit un sistem (am probleme normale dar le tratez "extravagant").
Fiecare primeste cate o zi .. e bine pana aici .. s a inteles nu ?
Si uite asa .. incerc in zilele impare sa repar ce am stricat in zilele pare ..
E ceva de munca, dar nu ma plang .. sunt multumit de mine (deocamdata), nu e o treaba usoara.. dar nu vad alta solutie .. Se mai ivesc probleme cand nu am timp sa repar tot ce am stricat cu o zi inainte .. de ex. azi nu am avut timp sa caut acetona.
In rest .. ce sa mai fac.. am cam rezolvat tot ce era de rezolvat.. mai am cativa pitici pe creier .. dar vorbim intr o alta zi de astia ..

PS : Ma grabesc acum .. dar vreau sa iti multumesc ca esti zambitoare tot timpul .. chiar daca stii ca mereu te iau peste picior .. sunt curios totusi.. ai zambi la fel si daca ti as pune piedica ? :P
PS2 : (pe ton ironic) Nu sunt nebun .. sunt doar ... doar ... diferit.

Doua trenuri se intalneau.. nu aveau nimic in comun decat gara in care au poposit. Amandoua venite dupa un drum lung si obositor.. se priveau.
Primul, un marfar prafuit il admira pe cel de`al doilea, un rapid transportator de oameni. Primul il invidia pe celalalt.. " - De ce eu ma chinui cu lemne si carbuni .. si el e printre oameni ?! vreau si eu printre oameni. Cu ce e el mai bun ca mine ?".
Asa micutul marfar si`a gasit scop in viata, fiind pe urmele celuilalt tren, incerca sa ii semene cat mai mult .. chiar sa il si depaseasca.. doar ca primii 5 - 6 ani a stat in umbra lui.. cand descoperea o gara noua afla ca defapt aceasta fusese de mult descoperita de celalalt tren .. si nimic nu putea sa faca, sa iasa cumva in atentia lumii.. sa impresioneze transportorul.
Pana intr o zi cand marfarul nostru si a creat un imperiu de minciuni incat aparent reusise. Se mintea cu atata pasiune, atat de mult timp incat credea ca e mai bun .. atat de multa pasiune incat si cei din jur incepeau sa creada.. si acum el era in lumea larga, printre oameni. Celalalt tren acum s a retras in liniste.. nu mai considera benefica aceasta intrecere, vrea doar sa si depaseasca propriile limite .. nicidecum pe altii..
Dar ai tu grija micut marfar .. inca ai vagoanele gaurite de aschii de lemn, zambetul locomotivei patat de carbune si rotile .. ei bine.. rotile "scartie" mai rau ca niciodata. Ai grija.. micut marfar.. ca mergi pe o gheatza subtire.. si crede`ma .. nu e nimic mai terifiant ca sunetul de gheata crapandu-se.

Pentru totdeauna, durata care nu are inceput si nici sfarsit.. as putea spune asta din instinct fara sa ma gandesc .. dar defapt daca privesc atent la zecile de exemple din viata mea si miliardele de exemple din lume.. vesnicia e o unitate de masura a timpului, inegala, nedeterminata si prost definita.
Prima vesnicie pe care am trait-o cu o familie formata din colegi de hobby (ce expresie urata) a fost cea mai fragila. Dar defapt asa e.. prima oara dai in gropi de dracii te ia. Am depus juramant ciocnind pahare si golind sticle .. "pentru vesnicie" ziceam .. "nimeni nu o sa ne separe, in disperare de afirmare".. am fost imbatabili, imuni si invincibili. Mai tarziu am devenit lacomi, fiecare cat mai mult si nu a mai ramas nimic .. iar vesnicia pentru care ciocnisem nu a durat nici macar un an.
Mai tarziu am mai trecut prin cateva vesnicii .. in unele am crezut mai mult, in unele mai putin si deloc in cele care ma bucurau cel mai mult.
Acum vesnicia mi se pare firava.. mi se pare o garantie fara valoare, pe care o lasam din obisnuinta, din dorinta de a convinge sau pur si simplu fara sa ne dam seama.
Nu vreau sa aud ca o sa fie mereu ca azi, nu cred decat in vorbele mele .. (nesimtit, nu ?)
Intr-un final am dat valoare vesniciei mele.. mi am tatuat pe umar "Singur dar nu pustiu, pierdut in ganduri nu in spatiu."

E bine stiut ca lucrurile evolueaza, e in natura lor..
De la Darwin pana la Bill Gates lucrurile au tot evoluat, chiar daca e vorba de omul din maimuta sau de hdd`urile de 1 terra din floppy`urile de 1.44 !
Evolutia e fireasca, avem nevoie de evolutie si nu ne putem impotrivi evolutiei.
Doar ca eu, om normal, de moda veche.. simt deseori nevoia sa intorc timpul si sa mai retraiesc macar cateva ore din ce a fost.
Am incercat sa tin pasul cu noile tendinte, cu noile gandiri.. nu m am zbatut foarte mult pentru ca nu ma reprezinta si nu pot face asta, dar trebuie sa recunosc ca am incercat.. ma inspaimanta "ce a fost, a fost si nu o sa mai fie niciodata" si nu ma pot desprinde. E rau ca se tot repeta, acelasi film.. alti actori, doar eu in prim plan conduc mascarada.
Mai stiu cativa ca mine, fiecare cu filmul lui, ii zaresc prin metrouri, prin oras.. pe cativa ii si cunosc, noi nu ne incadram in niciun peisaj. Muzica la maxim in casti, privind fix intr un punct .. resemnati si deprimati.
Nu ne putem arunca amintirile. Dar nici nu putem trai in ele. Sunt cateva lucruri la care am renuntat in seara asta, am sa ma urasc cu siguranta maine dimineatza..

NOSTALGÍE, nostalgii, s.f. Sentiment de tristeţe, de melancolie provocat de dorinţa de a revedea un loc iubit, o persoană apropiată sau de a retrăi un episod din trecut. ♦ Dorinţă (plină de regrete) pentru ceva greu de realizat. – Din fr. nostalgie.